Direcţia pentru implementarea proiectelor finanţate din împrumuturi externe
Proiectul "Reforma Sistemului Judiciar"


Apăsaţi următorul link pentru a descărca Documentul de Prezentare a Proiectului.

Obiective

Proiectul urmăreşte creşterea eficienţei instanţelor din România şi îmbunătăţirea responsabilizării sistemului judiciar, având ca rezultat reducerea corupţiei şi sporirea transparenţei actului de justiţie.

Proiectul va contribui la realizarea unui sistem judiciar eficient şi independent – o cerinţă majoră în contextul aderării României la Uniunea Europeană.

Rezultatele proiectului se vor concretiza într-o capacitate sporită a instanţelor de soluţionare a proceselor (în ceea ce priveşte corectitudinea şi promptitudinea luării deciziilor şi punerea în aplicare a acestora), facilităţi îmbunătăţite pentru instanţe (corespunzător standardelor internaţionale), creşterea competenţei, profesionalismului şi integrităţii judecătorilor şi personalului instanţelor, aspecte care vor conduce la o mai bună imagine publică a sistemului judiciar.

^Sus

Scurt istoric

În vederea sprijinirii procesului de reformă a sistemului judiciar, Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au semnat, la 27 ianuarie 2006, Acordul de Împrumut nr. 4811-RO privind implementarea Proiectului „Reforma Sistemului Judiciar”. Finalizarea proiectului este preconizată pentru 1 aprilie 2011.

În conformitate cu prevederile Acordului de Împrumut, implementarea proiectului va fi realizată prin intermediul Ministerului Justiţiei, care – prin ordin al ministrului justiţiei – a înfiinţat Direcţia de Implementare a Proiectelor Finanţate din Împrumuturi Externe, în vederea asigurării managementului integrat de proiect.

^Sus

Componentele programului

Proiectul are în structura sa patru componente, după cum urmează:

  1. Componenta I - Reabilitarea infrastructurii instanţelor
    • reabilitarea, construirea şi dotarea a aproximativ 25 de sedii de instanţe pe teritoriul ţării, prin furnizarea de lucrări, servicii şi bunuri;
    • dezvoltarea unor standarde uniforme de planificare a spaţiului şi de proiectare pentru sediile instanţelor în baza practicii internaţionale, prin furnizarea de servicii de consiliere.
  2. Componenta II - Consolidarea capacităţii administrative a instanţelor
    • efectuarea unei evaluări cuprinzătoare în vederea identificării cauzelor întârzierilor survenite în desfăşurarea proceselor, precum şi pentru identificarea cauzelor existenţei restanţelor şi elaborarea şi implementarea unui program de acţiuni de reducere a acestor întârzieri şi restanţe, atât prin furnizarea de servicii de consiliere, cat şi prin furnizarea de bunuri;
    • elaborarea unui cadru de management economic pentru instanţe, inclusiv pregătirea aranjamentelor de reglementare şi organizatorice şi a manualelor şi altor materiale destinate managerilor economici ai instanţelor, prin furnizarea de servicii de consiliere, prin pregătire şi vizite de studiu şi prin furnizarea de bunuri;
    • elaborarea şi executarea unui program de acţiuni pentru evaluarea şi revizuirea aranjamentelor de funcţionare a instanţelor în vederea optimizării proceselor funcţionale ale instanţelor, prin furnizarea de servicii de consiliere, prin pregătirea personalului auxiliar al instanţelor şi prin furnizarea de bunuri.
  3. Componenta III - Realizarea unui sistem integrat de management al resurselor în cadrul sistemului judiciar
    • conceperea unui sistem cuprinzător de management al resurselor pentru sectorul judiciar, care să cuprindă managementul resurselor financiare, materiale şi umane, precum şi funcţii de sprijin pentru management, prin furnizarea de servicii, bunuri şi pregătire;
    • actualizarea păstrării şi gestiunii evidenţelor pe hârtie şi a arhivelor instanţelor (prin furnizarea de fişete pentru arhivele instanţelor).
  4. Componenta IV - Dezvoltarea instituţională a instituţiilor sistemului judiciar
    • consolidarea capacităţilor Consiliului Superior al Magistraturii în domeniile managementului resurselor umane, planificării bugetului, elaborării politicilor judiciare pe termen lung, monitorizării performanţei judiciare şi în domeniul relaţiilor publice şi comunicării, prin furnizarea de servicii de consiliere şi prin pregătirea personalului Consiliului Superior al Magistraturii;
    • consolidarea capacităţilor Ministerului Justiţiei în domeniile planificării investiţiilor de capital, statisticilor judiciare şi planificării bugetului, prin furnizarea de servicii de consiliere, prin furnizarea de bunuri şi prin pregătirea personalului Ministerului Justiţiei;
    • consolidarea capacitatilor Institutului National al Magistraturii in domeniile elaborarii unor noi teste de calificare pentru selectia si promovarea judecatorilor, elaborarea de cursuri de pregatire si elaborarea materialelor de examen, prin furnizarea de servicii de consiliere, prin infiintarea unei facilitati de invatamant la distanta si prin pregatirea personalului Institutului National al Magistraturii;
    • consolidarea capacităţilor Şcolii Naţionale pentru Grefieri în domeniile planificării activităţilor pe termen lung, elaborării şi predării cursurilor de pregătire, prin furnizarea de servicii de consiliere, de materiale de pregătire, prin înfiinţarea unei facilitaţi de învăţământ la distanţă şi prin pregătirea personalului Şcolii Naţionale pentru Grefieri;
    • consolidarea capacităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în domeniile planificării şi managementului bugetar, prin furnizarea de servicii de consiliere şi prin pregătirea personalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
    • efectuarea de sondaje de opinie în rândul populaţiei şi al justiţiabililor, în vederea monitorizării rezultatelor Proiectului.

^Sus

Resurse financiare

Împrumutul acordat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului este de 110 milioane Euro, la care se adaugă contribuţia Guvernului României de 36,1 milioane Euro.

^Sus

Baza legislativă

Derularea Proiectului are la bază Acordul de Împrumut încheiat între România (prin Ministerul Finanţelor Publice) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi Acordul Subsidiar încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei.

^Sus

Rezultate aşteptate

Prin creşterea eficienţei activităţii instanţelor, Proiectul va conduce la o mai mare încredere a mediului de afaceri în sistemul judiciar, contribuind la îmbunătăţirea climatului investiţional în România.

Proiectul va crea condiţii pentru furnizarea echitabilă a serviciilor sociale şi asigurarea protecţiei sociale pentru grupurile vulnerabile. În particular, se preconizează îmbunătăţirea accesului populaţiei la servicii juridice, atât din punct de vedere al accesibilităţii serviciilor (prin reabilitarea tribunalelor din zone izolate şi îmbunătăţirea accesului publicului în tribunale), cât şi al costurilor acestor servicii (prin reducerea perioadei de derulare a proceselor).

Printre beneficiile aşteptate se înscriu, de asemenea, o mai bună protecţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, ca şi accesul la o mai bună informare în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti.

^Sus

Conducerea (Comitetul Director al Proiectului)

Din Comitetul Director al Proiectului fac parte reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Finanţelor Publice, precum şi directorul Direcţiei de Implementare a Proiectelor Finanţate din Împrumuturi Externe.

Atribuţiile Comitetului Director vizează aspectele majore legate de strategia şi implementarea Proiectului, precum şi asigurarea coordonării cu celelalte programe finanţate din fonduri externe în sectorul judiciar.

^Sus