Print

Ana Birchall, la reuniunea Consiliului de Management Strategic (COMS): Un dialog deschis, onest, constructiv și profesionist este calea de urmat pentru asigurarea bunei funcționări a justiției și îndeplinirea obiectivelor de referință

În data de 17 septembrie 2019, la sediul Ministerului Justiției, a avut loc o nouă reuniune a Consiliului de Management Strategic (COMS).

Lucrările reuniunii au fost coordonate de doamna Ana BIRCHALL, ministrul justiției. La întrevedere au participat reprezentanți ai instituțiilor membre ale Consiliului de Management Strategic - Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe agendă s-au aflat aspecte de interes privind buna funcționare a justiției, precum: probleme legate de infrastructura sistemului judiciar; o informare privind stadiul analizei în curs de desfășurare la nivelul Ministerului Justiției privind deciziile Curții Constituționale, respectiv stadiul analizei grupului de lucru inter-instituțional privind recomandările GRECO, MCV și ale Comisiei de la Veneția; stadiul intermediar al implementării Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020.

”Pe agenda reuniunii de astăzi s-au aflat teme extrem de importante pentru buna funcționare a justiției, inclusiv aspecte privind Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar. A ne așeza la aceeași masă și a avea un dialog deschis, onest, constructiv și profesionist este calea de urmat pentru asigurarea bunei funcționări a justiției și îndeplinirea obiectivelor de referință. Am agreat să ne întâlnim periodic în acest format, următoarea reuniune a Consiliului de Management Strategic fiind programată pentru finalul lunii octombrie. ”, a declarat ministrul justiției, Ana BIRCHALL

Elemente suplimentare:

Consiliul de management strategic a fost înființat printr-un protocol comun al Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în decembrie 2016. Protocolul stabilește cadrul instituțional al planificării strategice și monitorizării utilizării resurselor sistemului judiciar.