Print

Comunicat de presă

sigla_12072016

În perioada 07 iulie - 08 iulie 2016, a fost organizată la București cea de-a doua conferință internațională în cadrul căreia a fost prezentat proiectul ghidului operațional destinat practicienilor în materia recuperării profiturilor şi produselor infracțiunilor. Ghidul a fost elaborat de către experți români, inclusiv în urma consultărilor avute cu practicieni în cadrul reuniunilor derulate anterior, precum și prin contribuția partenerului german din proiect, respectiv Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ).

La acest eveniment au participat reprezentanţi ai oficiilor de recuperare a creanțelor din Germania, Franţa, Marea Britanie şi Olanda, precum şi judecători, procurori, polițiști, investigatori financiari şi reprezentanți ai oficiului de recuperare a creanțelor din România.

Evenimentul face parte din proiectul „Noi instrumente operaționale pentru organele de cercetare penală și autoritățile judiciare din Uniunea Europeană în scopul efectuării de investigații financiare în cauze transnaționale cu componentă de recuperare a produselor infracțiunilor”, finanţat în cadrul Programului „Prevention of and Fight against Crime” 2013. În cadrul evenimentului au fost prezentate și celelalte rezultate obținute în cadrul proiectului (ex. organizarea a 6 seminarii de formare profesională în domeniul recuperării creanțelor pentru un număr de aproximativ 120 de specialiști în domeniu).

Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni, cu începere din 1 septembrie 2014 şi beneficiază de un buget total de 268.042,00 Euro, dintre care 241.237,80 Euro reprezintă finanţare nerambursabilă din partea Comisiei Europene (90%).

Beneficiarii proiectului sunt Direcția de Prevenire a Criminalității din cadrul MJ şi Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), acesta fiind implementat în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și cu Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (IRZ) din Germania, având ca obiectiv creșterea eficienței specialiștilor implicați în lupta împotriva criminalității economice și financiare, prin perfecționarea profesională a specialiștilor vizați cu privire la cele mai bune metode de investigare, depistare și confiscare a produselor infracțiunilor, precum și prin elaborarea unui ghid operațional, ca instrument util destinat practicienilor.

 

 

ueCo-funded by the Prevention of and Fight against Crime Programme of the European Union

Partajati pe FacebookShare on Facebook0