Print

Aprobarea proiectului de Lege privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate

În ședința de Guvern din data de 21 martie 2018 a fost aprobat proiectul de Lege privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate.

Finanțarea activităţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor subordonate acesteia se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv din venituri proprii si subvenții acordate de la bugetul de stat.

În ceea ce privește finanțarea penitenciarelor - spital, aceasta se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la finanțarea spitalelor publice din reţeaua ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.

Prin proiectul de lege se propune abrogarea Legii nr. 48/2012 privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor şi a unităților subordonate, în scopul detalierii tuturor surselor de venituri ale sistemului administrației penitenciare, pe tipuri de unități penitenciare.

Conform prevederilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, penitenciarele, penitenciarele pentru tineri, penitenciarele pentru femei, centrele educative, centrele de detenție, pot realiza venituri proprii din munca persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, în această categorie de venituri fiind incluse veniturile din prestări servicii cu persoanele private de libertate în interiorul sau exteriorul locului de deținere și veniturile din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie - precum produse vegetale, produse animaliere, produsele confecționate de persoanele private de libertate în cadrul activităților educative de tip ocupațional.

Unitățile pot arenda terenuri, încasa chirii, donații și sponsorizări, de asemenea pot obține venituri din activități de prestare servicii, în condițiile legii.

Aceste venituri sunt încasate, în condițiile legii, de către Administrația Națională a Penitenciarelor sau de unitățile aflate în subordinea acesteia, după caz, în scopul finanțării parțiale sau totale a cheltuielilor curente și de capital.