Print

Comunicat de presă cu privire la modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției

În ședința de Guvern de joi, 11 iunie, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.

„Hotărârea consolidează Ministerul pe trei planuri: 1) elaborare legislativă, 2) comunicare 3) management.”, a declarat Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care a precizat:

Am pregătit Ministerul pentru provocările care vor urma, în special în privința efortului de elaborare a legislației pentru justiție, dar nu numai.

Scopul este să avem un minister prolific la nivel de elaborare legislativă, care comunică bine și este manageriat corect. Pentru aceasta, se impunea modificarea actului normativ care îl organizează. Expertiza ministerului în materie de elaborare este de înalt nivel, dar pentru perioadele de „supra-sarcină” pot fi utile grupurile de lucru, incluzând specialiști din mediul academic și profesiile juridice, dacă vom găsi deschidere în aceste sfere profesionale.

Resimt nevoia unei mai bune comunicări din partea ministerului, multiplele sarcini rezolvate de minister fiind în bună măsură necunoscute publicului. Există și fenomenul invers, atribuții și responsabilități care nu aparțin ministerului sunt atribuite acestuia, în absența unei bune informări pe care trebuie să o facem.

În fine, există și un alt fenomen, de multe ori trebuie să răspundem unor false informații în legătură cu activitatea ministerului. Toate acestea reclamă un efort mai mare de comunicare.

În sfârșit, multitudinea sarcinilor de susținere a proiectelor în Parlament, precum și împrejurarea că în coordonarea ministerului se află trei instituții mari și importante, ANC, ONRC și ANP, impunea o consolidare și pe partea managerială, pentru a asigura un management prin obiective, descentralizare și responsabilizare, adică principiile managementului modern. Epoca managerilor de instituții administrative sau economice atotștiutori, care concentrează excesiv informația și puterea administrativă în mâinile lor este revolută de multă vreme în organizările democratice. Eficiența este dată de lucrul în echipă, cu asumări sinergice de responsabilități.”

Vă reamintim că principalele reglementări cu privire la modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției vizează următoarele domenii:

  1. Se vor constitui comisii de elaborare a proiectelor de coduri și de alte acte normative ce interesează domeniul justiției, de documentare şi/sau elaborare a studiilor de fundamentare a acestora şi a strategiilor în domeniul justiţiei. În cadrul acestor comisii, vor putea fi folosiţi, în condițiile legii, şi colaboratori externi – cadre didactice din învăţământul superior juridic, cercetători ştiinţifici, judecători, procurori, membri ai profesiilor juridice reglementate sau alţi specialişti. Procedura de selecţie, modul de organizare şi funcţionare a comisiilor vor fi stabilite prin ordin al Ministrului Justiţiei.
  2. Prin ordin de ministru, se vor numi consilieri onorifici din rândul unor personalități cu largă recunoaștere. Astfel, se are în vedere necesitatea cooptării acestora în proiectele majore ale instituției, de larg interes pentru mediul juridic și mediul de afaceri.
  3. Ministrul va putea sesiza Inspecţia Judiciară pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare de către procurori.
  4. Două direcții din cadrul Ministerului Justiției, Direcția Financiar Contabilă și Direcția Investiții, nu vor mai funcționa ca structuri distincte, înființându-se Direcția Economică, prin preluarea atribuţiilor, a activităţii, a posturilor şi a personalului din cadrul celor două direcții mai sus-menționate. Direcţia Economică va conduce la realizarea unei structuri flexibile şi adaptată cerinţelor actuale cu o viziune clară în domeniul economic.
  5. Biroul de statistică judiciară va trece ca și compartiment în cadrul Direcției resurse umane, în scopul atingerii, în mod eficient, a obiectivului îndeplinirii atribuţiilor ambelor compartimente în condiţii optime şi într-o unică viziune.
  6. Se va înființa Compartimentul pentru Comunicare în cadrul Ministerului Justiției, având ca atribuții principale:
    a)crearea şi evaluarea imaginii publice a politicii din domeniul justiţiei şi elaborarea recomandărilor în consecinţă;
    b)elaborarea strategiilor de comunicare;
    c)organizarea activităţilor publice ale Ministrului Justiţiei şi ale altor reprezentanţi ai ministerului;
    d)organizarea conferinţelor de presă ale ministerului.
  7. Se va reorganiza Corpul de control al ministrului la nivel de direcție. Subliniem că acest compartiment este o structură de autoritate, care beneficiază de independenţă operaţională, subordonată direct Ministrului Justiţiei.
  8. Secretarul general va coordona și Programul național de consolidare a infrastructurii instanțelor de judecată aflate în municipiile reședință de județ și Programul «Cartierul pentru Justiție - complex urbanistic destinat sediilor unor instituții aparținând sistemului judiciar».