- Ministerul Justitiei - http://www.just.ro -

Dezbatere la Ministerul Justiţiei pe tema infracţiunii de abuz în serviciu

Reprezentanţii societăţii civile, ai unor organizaţii nonguvernamentale şi persoane fizice au participat, miercuri, 28 iunie 2017 la prima dezbatere publică legată de redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu în acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi nr. 392/2017.

Dezbaterile au fost conduse de domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul Justiţiei. În deschiderea consultărilor, domnul ministru a declarat că sunt mai multe norme de drept care trebuie să fie actualizate pentru ca legislaţia să fie previzibilă, funcţională şi accesibilă, dar şi să fie în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. De asemenea ministrul a declarat că, împreună cu Consiliul Legislativ, ar fi necesară o revizuire a întregii legislaţii.

„Cu toţii ar trebui să ajungem, la un moment dat, la sentimentul că legea este dreaptă, că Justiţia funcţionează corect, că drepturile, libertăţile noastre sunt respectate şi protejate şi că opera de legiferare se realizează cu participarea comună a fiecăruia”, a declarat domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul Justiţiei.

În timpul dezbaterilor, participanţii au lansat mai multe propuneri de stabilire a pragului care să delimiteze, în funcţie gravitatea faptei, ilicitul contravenţional de cel penal.

Următoarea consultare publică pe aceeaşi temă a fost programată în data de 03 iulie 2017, ora 10.00 când urmează să participe reprezentanții instituțiilor din cadrul sistemului judiciar, asociațiilor profesionale ale magistraților, mediului academic și profesiilor juridice liberale.

Informaţii de background