Print

Comunicat de presă – Întrevederea ministrului justiției, prof. univ. dr. Tudorel TOADER, cu reprezentanții sindicatelor personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

În data de 19 martie 2018 a avut loc, la sediul Ministerului Justiției, întrevederea ministrului justiției, prof. univ. dr. Tudorel TOADER, cu reprezentanții Federației Naționale Sindicale PROJUST, Asociației Grefierilor din România, Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Federației Sindicale LEXJUST, Sindicatului JUSTIȚIA - Confederația Sindicală Națională MERIDIAN și Asociației Naționale a Pensionarilor din Serviciul Auxiliar de Specialitate al Instanțelor Judecătorești și Parchetelor.

În cadrul întâlnirii au fost abordare aspecte privind modificarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice, aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, suplimentarea schemelor de personal și plata orelor suplimentare.

În acest context, ministrul justiției a menționat faptul că, la nivelul Ministerului Justiției, au fost întreprinse toate măsurile necesare aplicării unitare a dispozițiilor cuprinse în legea de salarizare. De asemenea, în ceea ce privește modificarea Legii 567/2004, prof. univ. dr. Tudorel TOADER a expus etapele ce urmează a fi parcurse în vederea aprobării proiectului de act normativ, precum și o parte din modificările avute în vedere.

Întâlnirea este parte componentă a demersurilor întreprinse de ministrul justiției în vederea identificării unor soluții viabile de rezolvare și clarificare a aspectelor problematice cu care se confruntă această categorie profesională.