Print

Comunicat de presă privind desfășurarea în România a Misiunii de evaluare a Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Întâlnire 8.30-10.00. Stadiul celor 12 recomandări

În perioada 18-21 septembrie 2017 se derulează cea de-a doua misiune de evaluare din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) din anul 2017. Aceasta se înscrie în cadrul general de evaluare aferent mecanismului și presupune o serie de reuniuni tematice cu reprezentanții instituțiilor implicate în îndeplinirea obiectivelor MCV.

Prima întâlnire la sediul Ministerului Justiției a avut loc, marți, 19 septembrie 2017, în intervalul 8.30-10.00. La discuții au participat domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul Justiției și doamna conf. univ. dr. Marieta SAFTA, secretar de stat, împreună cu o delegație a ministerului la nivel tehnic.
Misiunea de evaluare a Comisiei Europene din cadrul MCV a fost condusă de doamna Paraskevi MICHOU, Secretar General Adjunct al Comisiei Europene, care va fi în România doar pentru ziua de 19 septembrie 2017. Din echipa misiunii de evaluare a Comisiei Europene au mai făcut parte domnul William SLEATH, care va participa de asemenea la întâlniri doar în data de 19 septembrie 2017, domnul Julien MOUSNIER, doamna Jeanne DE JAEGHER, doamna Maria ARSENE din partea Secretariatului General al Comisiei, domnul Ingo WEUSTENFELD, din cadrul DG JUST și doamna Irina STEFURIUC, din cadrul DG HOME.
În cadrul întâlnirii s-a prezentat pe scurt stadiul celor 12 recomandări din cadrul ultimului Raport de evaluare, care urmează a fi discutate în detaliu pe parcursul următoarelor întâlniri din cadrul misiunii.

Cele 12 recomandări din cadrul MCV pot fi accesate aici.

Partajati pe FacebookShare on Facebook0