Print

Comunicat de presă privind participarea delegației Ministerului Justiției,la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI)

Ministrul Justiției, domnul Tudorel TOADER și secretarul de stat, doamna Marieta Safta, au participat astăzi, 28 martie 2017, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI), organizat la Bruxelles.

În cadrul reuniunii, miniștrii justiției au avut un schimb de opinii cu privire la propunerea de Regulament vizând instituirea Parchetului European.

Domnul Tudorel TOADER a semnat scrisoarea prin care România, împreună cu alte 12 state membre au declanșat procedura de instituire a cooperării consolidate în conformitate cu art. 86 alin.(1) par.(3) din TFUE. ”Avem convingerea că participarea României la această formă de cooperare consolidată va contribui la crearea unei instituții eficiente, capabile să acționeze în mod uniform la nivel european. Mai mult decât rațiunile practice care stau la baza instituirii sale, susținerea noastră față de acest proiect are în vedere și dimensiunea sa simbolică, faptul că această instituție ar reprezenta un punct de cotitură în consolidarea spațiului de libertate, securitate si justiție în UE. ”

În contextul discuțiilor privind viitorul Uniunii Europene, această decizie ilustrează, și la nivelul faptelor, determinarea României de a fi parte la procesul decizional al UE.

S-au abordat, de asemenea, aspecte referitoare la reținerea datelor, justiția penală în spațiul cibernetic, luptătorii străini care se întorc în țările lor, spălarea banilor, recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și confiscare, contractele de furnizare de conținut digital și avertizorii de integritate.

În marja reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), delegația română a mai avut întâlniri cu delegațiile din Danemarca și Ungaria, prilej cu care au fost discutate aspecte ce țin de cooperarea judiciară și de agenda bilaterală.

Următoarea reuniune a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) va avea loc în perioada 8 - 9 iunie 2017, la Luxemburg.

Partajati pe FacebookShare on Facebook0