Print

Comunicat de presă referitor la protestul consilierilor de probațiune

Ministerul Justiției a luat act de protestul consilierilor de probațiune, ce a avut loc în data de 20 ianuarie și dorește sa reitereze faptul că procesul de consolidare a serviciilor de probațiune este o prioritate pe agenda ministrului.
În acest sens, a fost adoptat la ședința de guvern din data de 19 ianuarie 2016 memorandumul privind condițiile de detenție, în care Ministerul Justiției subliniază importanța consolidării serviciilor de probațiune prin adoptarea unor măsuri incluse în calendarul investițiilor. Acest calendar va fi adoptat în termen de 3 luni de la aprobarea memorandumului pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție.
Ministrul se va întâlni în data de 29 ianuarie 2016 cu reprezentanții serviciilor de probațiune pentru a discuta în detaliu recuperarea, într-un termen realist, a întârzierilor din ultimii ani în ceea ce privește consolidarea sistemului de probațiune ca soluție alternativă la executarea pedepsei din penitenciar.
Informații generale
Activitatea sistemului de probațiune se desfășoară in interesul comunității, in scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate, al diminuării riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni si al creșterii gradului de siguranță în comunitate. Promovarea sancțiunilor si masurilor comunitare urmărește reducerea costurilor sociale ale executării sancțiunilor și măsurilor penale prin diminuarea populației din unitățile penitenciare, valorificarea potențialului socioeconomic al infractorilor și menținerea siguranței comunității. Sursă: Legea 252/2013
În contextul aplicării Noului Cod Penal și a Codului de Procedură Penală în 2014, datele statistice indică o scădere importantă a numărului de persoane intrate în custodia penitenciarelor și a centrelor de reţinere şi arest. Pentru prima dată de la înființarea serviciului de probațiune în Romania (1997), numărul persoanelor aflate sub supravegherea acestuia este mai mare decât al celor aflate în detenţie în penitenciare. În acest sens, la data de 15 octombrie 2015 în supravegherea serviciilor de probațiune se aflau 37.817 persoane în timp ce în sistemul penitenciar se aflau 28.313 persoane private de libertate.

Partajati pe FacebookShare on Facebook0