Print
DSC_0058

Declarația de presă susținută de doamna Ana BIRCHALL, ministru al justiției, interimar, astăzi 14.05.2019

Ministerul Justiției a fost informat oficial, astăzi, 14.05.2019, ora 17:19, de către Biroul Național Interpol  că procedura de extrădare a lui Radu Ștefan Mazăre a fost admisă de către autoritățile din Republica Madagascar.

Din acest moment sunt puse în aplicare, în regim de urgență, dispozițiile privind preluarea din Republica Madagascar a  lui Radu Ștefan Mazăre sub escortă de către autoritățile competente din România.

Mulțumesc tuturor autorităților atât din Republica Madagascar cât și din România pentru excelenta colaborare.

De asemenea, vreau să multumesc în mod cu totul și cu totul special colegelor și colegilor mei din Ministerul Justiției pentru acest adevărat maraton din ultimele zile.

Prin această decizie a autorităților din Republica Madagascar, Ministerul Justiției din România și-a îndeplinit responsabilitățile și atribuțiile legale cu responsabilitate și profesionalism.

Vreau să vă mulțumesc și dumneavoastră mass-media pentru modul obiectiv în care ați relatat întreaga activitate derulată în cadrul acestei misiuni.


Sursa: Digi24