Print

Dezbatere publică cu privire la creșterea integrității, reducerea vulnerabilităților și a riscurilor de corupție în mediul de afaceri

Luni, 27 iunie 2016, Ministerul Justiției (MJ) și Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) au organizat o dezbatere publică cu privire la creșterea integrității, reducerea vulnerabilităților și a riscurilor de corupție în mediul de afaceri[1].

Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice centrale, ai societății civile, mediului de afaceri, precum și reprezentanți ai ambasadelor.

În deschiderea reuniunii, secretarul de stat din MJ, Adrian BABOI-STROE, a subliniat faptul că prin noua strategie este menținută abordarea SNA 2012-2015, respectiv stabilitatea cadrului legislativ și instituțional anticorupție, precum și tratarea incidentelor de integritate ca eșecuri de management al instituțiilor publice. De asemenea, acesta a precizat că în următorii patru ani MJ va acorda prioritate măsurilor preventive și educative în ceea ce privește lupta împotriva corupției, după ce în ultimii ani combaterea corupției prin mijloace penale a cunoscut o tendință ascendentă în România.

Secretarul de stat din MECRMA, Sorana BACIU, a subliniat rolul important al măsurilor preventive anticorupție, în special din perspectiva implementării acestora în întreprinderile de stat. Doamna Baciu a prezentat principiile de guvernanță corporativă promovate de MECRMA, în principal pentru întreprinderile publice, în vederea creșterii transparenței acestora, menționând importanța Codului de Etică în cadrul întreprinderilor publice. De asemenea, doamna BACIU a punctat necesitatea dezbaterilor în ceea ce privește etica și integritatea în cadrul societăților de stat, dar și la nivel de minister.

Domnul Cornel-Virgiliu CĂLINESCU, membru în grupul de lucru pentru elaborarea și promovarea SNA 2016-2020, a prezentat impactul scontat al viitoarei strategii, precum și principalele acțiuni dedicate mediului de afaceri sau cu impact asupra acestuia: continuarea demersurilor României de a deveni membru cu drepturi depline al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și al grupurilor de lucru relevante ale organizației și în special, în Grupul de lucru Anti-mită; implementarea open contracting data standard la nivelul următoarelor sectoare publice: infrastructură, energie, sănătate și extinderea ulterioară a aplicării standardului la nivel național; adoptarea cadrului normativ necesar pentru introducerea unei metodologii standard de evaluare a riscurilor de corupție și implementarea acesteia, la nivel central, ca premisă pentru actualizarea o dată la doi ani a planurilor de integritate; dezvoltarea unui mecanism instituțional de evaluare ex-post a incidentelor de integritate și de promovare a măsurilor preventive adaptate.

Participanții au formulat o serie de propuneri și recomandări cu privire la proiectul strategiei. De asemenea, s-a discutat despre importanța realizării unui transfer de experiență în întreprinderile publice dinspre mediul privat, în special în ceea ce privește programele de conformitate; implementarea Directivei 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană, Directivei 2015/849/UE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului și a Directivei 2013/34/UE privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi; importanța educației anticorupție și a transparentizării interacțiunii dintre decidenții din sectorul public și reprezentanții mediului privat.

Acesta a fost primul eveniment din seria dezbaterilor publice organizate în contextul adoptării SNA 2016-2020. Proiectul documentului strategic a fost lansat în dezbatere publică pe 17 iunie 2016 și poate fi consultat aici.

MJ și-a propus ca noua SNA să fie rezultatul unui larg proces de consultare și va continua să organizeze întâlniri cu platformele de cooperare stabilite în precedenta SNA, întrucât acesta a fost un mecanism de consultare de succes în ultimii patru ani.

[1] Obiectiv specific al proiectului Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2016 – 2020.

 

Partajati pe FacebookShare on Facebook0