Print

Forumul România- Republica Moldova în domeniul Justiției Ziua I

Astăzi a început la Chișinău Forumul România - Republica Moldova – „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană”. Evenimentul a fost deschis de ministrul Justiției din România, Raluca-Alexandra PRUNĂ, ministrul Justiției din Republica Moldova, Vladimir CEBOTARI, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Adrian CANDU și ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel IONIȚĂ.
Cu această ocazie ministrul Justiției din România, Raluca-Alexandra PRUNĂ, a declarat: „Cooperarea bilaterală în domeniul justiției are valențe strategice și reprezintă o componentă esențială pentru implementarea Parteneriatul Strategic dintre România și Republica Moldova. România este interesată de stabilitatea și modernizarea Republicii Moldova, precum și de consolidarea instituțiilor și de menținerea parcursului său european. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, am dezvoltat o colaborare bilaterală aprofundată. Relația dintre România și Republica Moldova beneficiază de cel mai bogat instrumentar de acorduri de cooperare în materie, la nivelul majorității instituțiilor participante astăzi la acest eveniment.”
La rândul său, ministrul Justiției al Republicii Moldova, Vladimir Cebotari, a afirmat: „Suntem deosebit de onorați de a găzdui astăzi acest forum, care pentru noi, cei din Republica Moldova, are o importanță și o actualitate extraordinară. În primul rând, deoarece reformele din justiție, sunt tema numărul unu atât pentru politicienii noștri, în cadrul Guvernului actual, dar este și o preocupare de prim rang pentru cetățenii noștri.”
Temele abordate pe parcursul celor patru sesiuni ce au marcat prima zi a forumului au fost: reforma judecătorească (îmbunătățirea accesului la justiție, optimizarea hărții instanțelor judecătorești, răspunderea disciplinară, perfecționarea programului de gestionare aleatorie a dosarelor), reforma parchetelor în perspectivă europeană, prevenirea și combaterea corupției în perspectivă europeană și integritate și transparență în sectorul justiției.
Mai multe detalii referitor la acest eveniment și intervențiile din prima zi puteți găsi aici:
http://www.just.ro/forum-romania-republica-moldova-in-domeniul-justitiei-editia-i/

Partajati pe FacebookShare on Facebook0