Print

Întâlnire de lucru a conducerii Ministerului Justiției cu liderii sindicatelor din sistemul penitenciar

Conducerea Ministerului Justiției a avut, luni, 13 mai 2019, o întâlnire de lucru, la sediul instituției, în care s-au discutat problemele actuale din sistemul penitenciar, invocate de sindicate în cadrul protestelor din ultimul timp.

La discuții au participat doamna viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice, ministru al justiției, interimar, Ana Birchall, secretarul de stat din Ministerul Justiției ce coordonează activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor, domnul Ion Popa, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, domnul Cristian Pleșa, președintele Federației Sindicatelor din ANP, domnul Sorin Dumitrașcu, președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare, precum și președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.

În cadrul discuțiilor de luni, au fost identificate o serie de probleme existente în sistemul penitenciar, urmând ca acestea să fie analizate detaliat.

Conducerea Ministerului Justiției își manifestă totala disponibilitate la un dialog real, deschis și constructiv cu scopul identificării unor soluții optime la problemele invocate, în cadrul unui calendar care să poată oferi realist posibilitatea rezolvării acestora și evitarea pe viitor a situațiilor tensionate existente în acest moment în sistemul ANP.

O nouă rundă de discuții va avea loc, marți, 14 mai 2019, la sediul Ministerului Justiției, în cadrul aceleiași formule.