Print
Sinaia

Întâlnire de lucru cu președinții de judecătorii și membrii CSM, participanți la dezbaterea de la Sinaia, cu tema Bune practici administrative

Ministrul Justiției, doamna Ana BIRCHALL, a avut astăzi, 3 octombrie, o întâlnire de lucru cu președinții de judecătorii și membrii CSM, participanți la dezbaterea de la Sinaia, cu tema Bune practici administrative.

Discuțiile au avut în vedere probleme curente din activitatea instanțelor judecătorești, privind politica de personal – judecători, personal auxiliar de specialitate, alte categorii - infrastructura și logistica de la nivelul judecătoriilor, precum și modalități concrete de găsire a unor formule de reducere a cheltuielilor, privitoare la activitatea de judecată, prin utilizarea echipamentelor și sistemelor informatice.

Doamna ministru Ana BIRCHALL le mulțumește atât participanților, pentru opiniile și ideile formulate, cât și organizatorilor, în special președintei Judecătoriei Ploiești, Stanca Zenovia.