- Ministerul Justitiei - http://www.just.ro -

Întâlnirea de lucru a ministrului justiţiei cu reprezentanţii Federației Naționale Sindicale „Justiția”

Ministrul justiţiei, domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER a participat la data de 12 septembrie 2017, la sediul Curții de Apel București, la întâlnirea de lucru a Federației Naționale Sindicale „Justiția”, afiliată Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian. La această întâlnire au participat angajaţi ai instanţelor de judecată între care: prim-grefieri, președinți și manageri economici ai curților de apel, grefieri arhivari și registratori.

Discuţiile au fost axate pe efectele pe care le-a adus Legea-cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, act normativ care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2017.

Au fost abordate şi teme precum deficitul de personal sau felul în care este organizat volumul de muncă raportat la resursa umană din instanţele de judecată, plata orelor suplimentare precum şi vârsta de pensionare pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex.

BIROUL DE PRESĂ AL MINISTERULUI JUSTIŢIEI