Print

Întâlnirea ministrului justiției, prof.univ.dr. Tudorel TOADER, cu doamna Gabriela FIREA, primarul general al Municipiului București

În data de 31 iulie 2018, domnul prof.univ.dr. Tudorel TOADER, ministrul justiției și secretarul de stat Sebastian COSTEA s-au întâlnit cu doamna Gabriela FIREA, primarul general al Municipiului București.

Întâlnirea a fost organizată în contextul pregătirii, în parteneriat, de către Ministerul Justiției și Primăria Municipiului București a unui program de reconversie funcțională pentru amplasamentul, denumit generic, Esplanada. Au fost discutate măsurile necesare pentru dezvoltarea unui proiect de regenerare urbană, în cadrul căruia să fie integrate investiții inițiate de Primăria Municipiului București și proiectul Cartierul pentru Justiție.