Print

Întrevederea dintre domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul justiției și E.S. Domnul Tajul Aman Mohamad, Ambasadorul Malaysiei în România

În data de 5 decembrie 2017 a avut loc, la sediul Ministerului Justiției, întrevederea domnului prof.univ.dr. Tudorel TOADER, ministrul justiției, și a doamnei conf. univ. dr. Marieta SAFTA, secretar de stat, cu E.S. Domnul Tajul Aman Mohamad, Ambasadorul Malaysiei în România.

 În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte referitoare la dezvoltarea cadrului juridic necesar cooperării judiciare în materie penală, precum și la evoluțiile legislative din cele două țări.

Întrevederea de astăzi a constituit un bun prilej pentru consolidarea relațiilor bilaterale și manifestarea dorinței reciproce de a continua buna colaborare dintre cele două state.