Print

Întrevederea domnului prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul justiției, cu ES Marco GIUNGI, Ambasadorul Republicii Italiene în România

În data de 06 septembrie 2018 a avut loc, la sediul Ministerului Justiției, întrevederea domnului prof.univ.dr.Tudorel TOADER, ministrul justiției cu ES Marco GIUNGI, Ambasadorul Republicii Italiene în România. La întâlnire au mai participat doamna conf.univ.dr. Marieta SAFTA, secretar de stat și doamna Beatrice VECCHIONI, Consilier al Ambasadei Republicii Italiene în România.

Agenda discuțiilor a cuprins aspecte privitoare la stadiul cooperării bilaterale în domeniul justiției, precum și la dezvoltarea relațiilor de colaborare, atât în materie civilă, cât și în materie penală.

În acest context, Ministrul justiției a apreciat importanța continuării dialogului bilateral pentru identificarea celor mai bune modalități de soluționare a problemelor de interes comun și a precizat că, în perioada următoare va efectua o vizită de lucru, la Roma, la invitația omologului său italian.

Întrevederea a constituit un bun prilej pentru consolidarea relațiilor de cooperare și manifestarea dorinței reciproce de a continua buna colaborare dintre cele două state.