Print

Mesajul transmis de Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, participanților la lucrările Consiliului Federativ al Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, Sibiu, 23 noiembrie 2019

„Domnule Președinte,

 Doamnelor și domnilor,

Congresul dumneavoastră are loc într-un moment în care situația din penitenciarele din România a devenit critică.

Condițiile de detenție sunt în multe locuri precare și spațiul de detenție este insuficient, personalul de asemenea, ceea ce a condus la efectuarea de multe ore suplimentare.

Consecința este că, în multe cazuri, Administrația Națională a Penitenciarelor nu a fost în măsură, din cauza acestor condiții obiective, să respecte pe deplin standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului, fapt sancționat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Condamnările la CEDO au devenit o adevărată pată pe obrazul Guvernului României, indiferent cine formează acest Guvern, iar latura pecuniară a acestor condamnări și drepturile salariale plătite pentru orele suplimentare au constituit un cost considerabil pentru bugetul de stat.

În puține cuvinte, avem drepturi pe alocuri încălcate, condiții improprii pentru recuperare și reinserție, un personal suprasolicitat, costuri bugetare suplimentare derivate și o reputație știrbită.

Peste toate acestea, soluția încercată prin legea recursului compensatoriu a fost nefericit reglementată și deficitar aplicată.

S-au făcut greșeli și în modul de reglementare, dar au fost sincope și în modul de aplicare. La aceasta s-a adăugat insuficienta capacitate a Probațiunii de a gestiona atât situația curentă, cât și pe cea rezultată din aplicarea legii recursului compensatoriu. Rezultatul a fost că se află acum în libertate foarte mulți foști deținuți condamnați pentru infracțiuni de violență, din care unii au recidivat deja. Securitatea și drepturile cetățenilor au fost și sunt puse în pericol de recursul compensatoriu așa cum este el reglementat în prezent.

Iată de ce în programul Guvernului Orban, adoptat de Parlament, la secțiunea Justiție, am inclus ca obiective abordarea acestor provocări și rezolvarea lor treptată. Politica penitenciară și Administrația Națională a Penitenciarelor reprezintă priorități ale acestui Guvern.

Știu că ați mai auzit aceste cuvinte, dar astăzi situația este critică nu numai pentru cetățenii-deținuți și pentru personalul Administrației Naționale a Penitenciarelor, ci și pentru România ca țară. Cum spuneam, România se  confruntă cu un context extrem de delicat, derivat din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Soluțiile țin de investițiile în extinderea capacității de cazare și ameliorarea condițiilor din penitenciare, iar în paralel vom susține modificarea legii recursului compensatoriu.

Ministerul Justiției se va concentra pe ameliorarea condițiilor de detenție existente, pe modernizarea infrastructurii penitenciare și pe extinderea capacității de cazare a persoanelor aflate în executarea unor sancțiuni privative de libertate. Sigur că această concentrare, în lipsa unei finanțări corespunzătoare, nu poate fi eficientă. De aceea, vom insista ca Ministerul de Finanțe să aloce fondurile necesare.

După cum cunoașteți deja, ANP are în implementare proiecte finanțate din fonduri externe în valoare de aproximativ 40.000.000 de euro, iar între rezultatele așteptate figurează crearea a 1.400 de locuri noi de detenție și modernizarea a 100 de locuri. În plus, prin Acordul de Împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei este finanțată  construcția a două noi penitenciare, ceea ce înseamnă 1.900 de locuri noi de detenție.

Însă vreau să vă asigur că, în viziunea Ministerului Justiției, o modernizare a Administrației Naționale a Penitenciarelor este incompletă fără o modernizare a statutului polițistului de penitenciare și fără armonizarea actelor normative subsecvente.

Pot să vă informez că am trimis pe circuitul de avizare proiectul de Ordonanță de Urgență privind modificarea și completarea statutului polițiștilor de penitenciare. Prin adoptarea acestui act normativ, se va debloca situația creată prin Decizia CCR nr. 90/2019, respectiv va putea fi reluat procesul de ocupare a posturilor vacante din sistemul penitenciar.

Acestea sunt priorități și prime măsuri, vom continua structurat cu puncte de vedere și modalități integrate.

Firește că munca de ridicare a ANP, pe zonele instituționale, la un nivel de standard european este una de durată, care se va întinde pe câțiva ani. Mandatul acestui Guvern fiind de un an, ne vom concentra să rezolvăm problemele urgente și să punem bazele modernizării instituționale.

Vă asigur, în încheiere, de deschiderea ministerului pe toată această perioadă și, în consecință, în curând, după ce vom depăși etapa de evaluare primară a situației curente pe toate palierele Ministerului Justiției și vom trece la măsurile de ajustare care se impun în cadrul coordonării acestora, vom iniția dialogul cu organizațiile sindicale, cu ANP, inclusiv cu Federația dumneavoastră.

Vă mulțumesc în numele Ministerului Justiției pentru dedicație și profesionalism, vă invit să vedeți în minister un partener.

 Mult succes lucrărilor Consiliului Federativ!"

Cătălin PREDOIU

Ministrul Justiției