Print

Moment festiv la Tîrgu Ocna unde cea de-a 20-a promoţie de agenţi de penitenciare a depus jurământul de credinţă

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare (SNPAP) de la Tîrgu Ocna a fost astăzi, 29 august 2017, gazda festivităţilor de absolvire a promoției SNPAP 2017, eveniment ce a coincis cu aniversarea a 20 de ani de tradiţie în pregătirea agenţilor de penitenciare.

Cei 258 de tineri absolvenţi ai SNPAP, dintre care 15 sunt din Republica Moldova, au depus, în Piaţeta Primăriei oraşului Tîrgu Ocna, jurământul de credință în fața ministrului Justiției, domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, vice-ministrului Justiției din Republica Moldova, domnul Anatolie MUNTEANU, directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, directorului general al Departamentului Instituțiilor Penitenciare din Republica Moldova, reprezentanților Centrului de formare a personalului din administrația penitenciară KRUS din Norvegia, reprezentanților instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, reprezentanților autorităților publice locale, reprezentanților organizațiilor sindicale, precum și foștilor șefi de promoție ai Școlii.

Prin primirea primului grad profesional, cel de „agent de penitenciare”, proaspeţii absolvenţi vor reprezenta sistemul penitenciar românesc, iar jurământul rostit la absolvire devine un nou mod de viaţă, dedicat serviciului public şi în special al ordinii de drept, cu convingerea că zi de zi vor trebui să-și dăruiască toată priceperea şi știința în slujba oamenilor. Pentru a marca într-un mod inedit acest moment aniversar, toți cei 258 de elevi ai ”Promoției SNPAP 20” au primit în dar un cadou simbolic: o stea care le poartă numele şi care le va aminti de anii de şcoală de la Tîrgu Ocna.

În mesajul său, ministrul Justiţiei a spus că 20 de ani de pregătire a agenţilor de penitenciar de la Tîrgu Ocna reprezintă maturitatea unei instituţii de învăţământ astfel că, din această toamnă, la SNPAP se vor organiza cursuri pentru pregătirea continuă a personalului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. De asemenea, domnul Tudorel TOADER le-a transmis proaspeţilor absolvenţi că vor avea, în următoarea perioadă, o misiune ce implică multă responsabilitate.

La rândul său, viceministrul Justiţiei din Republica Moldova şi-a manifestat aprecierea pentru calitatea pregătirii agenţilor de penitenciare care au absolvit la Tîrgu Ocna şi care urmează să-şi desfăşoare activitatea în unităţile penitenciare din ţara vecină.

După festivităţi, ministrul Justiţiei a avut o întrevedere cu directorii penitenciarelor din întreaga ţară, ocazie cu care domnul Tudorel TOADER a dorit să cunoască mai bine toate problemele specifice cu care se confruntă penitenciarele pentru identificarea şi prioritizarea măsurilor ce trebuie luate astfel încât remedierea condiţiilor de detenţie să se facă într-un mod coerent şi cât mai rapid cu putinţă.

Reamintim că domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul Justiţiei a vizitat, în ultimele zile, mai multe penitenciare din ţară pentru a observa felul în care acestea îşi desfăşoară activitatea în zilele obişnuite de lucru.

BIROUL DE PRESĂ AL MINISTERULUI JUSTIŢIEI

Partajati pe FacebookShare on Facebook0