Print

Participarea ministrului justiției, prof.univ.dr. Tudorel TOADER, la întâlnirea cu reprezentanții S&D din cadrul Comisiei pentru Libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE)

     În data de 7 februarie 2018, în intervalul orar 09.00 -10.00, domnul prof.univ.dr. Tudorel TOADER, ministrul justiției și doamna conf. univ. dr. Marieta SAFTA, secretar de stat, s-au întâlnit cu următorii reprezentanți ai Grupului politic S&D din cadrul Comisiei pentru Libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE): Claude Moraes – Președintele Comisiei LIBE, Joseph Weidenholzer – Vicepreședintele S&D responsabil pentru libertăți civile, democratice și statul de drept, și Birgit Sippel – coordonatoare S&D din cadrul Comisiei LIBE.

     În cadrul reuniunii, ministrul justiției a manifestat toată deschiderea către dialog, a realizat distincția între modificarea legilor justiției și modificarea Codului penal și Codului de procedură penală, a dezvoltat parcursul legilor de modificare și completare a  Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,  Legii nr.  304/2004 privind organizarea judiciară și  Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prezentând stadiul actual al acestora, precum și mecanismele constituționale de control. În cadrul întâlnirii a fost subliniat faptul că este foarte important ca percepția publică să fie conformă cu realitatea. De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre respectarea principiilor statului de drept și parcursul european al României.