Print

Principalele modificări propuse la Legile justiției – Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 şi Legea nr. 317/2004

Domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul justiţiei, a prezentat astăzi, 23 august 2017, principalele modificări propuse la Legile justiției, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Modificările propuse survin ca urmare a unui amplu proces de consultări publice demarat în anul 2016, în vederea asigurării transparenței decizionale, continuat pe parcursul anului 2017, când au fost solicitate avize din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Proiectul urmărește asigurarea separației și a unui just echilibru al puterilor în stat, principiu de bază al democrației constituționale, enunțat în legea fundamentală a țării (art. 1 alin. 4 din Constituția României).

„Sunt propuneri de fond şi nu de formă, pe care le considerăm firești, necesare şi normale, de natură să asigure buna funcționare între cele trei puteri ale statului, de natură a eficientiza şi credibiliza actul de justiție”, a declarat domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul Justiţiei.

Principalele modificări vizează condițiile de acces în magistratură, cariera magistraților, inclusiv condițiile de promovare la o instanță sau parchet superior sau specializat și renunțarea la promovarea pe loc, modificarea duratei mandatelor de conducere, suspendarea din magistratură a membrilor CSM pe durata mandatului, separarea competențelor decizionale privind cariera magistraților, procedura de numire în funcțiile de conducere la ÎCCJ și la Ministerul Public, răspunderea magistraților, înființarea unei direcții specializate, în cadrul Ministerului Public, cu competență exclusivă pentru efectuarea urmăririi penale în cazul infracțiunilor săvârșite de către magistrați, precum și trecerea Inspecției Judiciare ca structură cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Justiției.

Prezentarea detaliată a modificărilor propuse este disponibilă aici.

Proiectul de lege elaborat de Ministerul Justitiei va urma procedura de avizare, urmând să fie prezentat Guvernului, iar ulterior transmis Parlamentului României, pentru dezbatere și adoptare.

 

BIROUL DE PRESĂ AL MINISTERULUI JUSTIŢIEI

Partajati pe FacebookShare on Facebook0