Print
20161013_111312

Sesiune extraordinară comună România-Republica Moldova privind dreptul internațional umanitar

Joi, 13 octombrie 2016, a avut loc, la București, sesiunea extraordinară comună a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar din România (CNDIU) sub Președinția Ministerului Justiției și a Comitetului național de consultanță și coordonare a punerii în aplicare a dreptului umanitar din Republica Moldova.

Președintele în exercițiu al CNDIU, Florin – Aurel MOŢIU, secretar de stat în Ministerul Justiției, a declarat în deschiderea sesiunii: „Trăim vremuri în care dreptul umanitar este mai actual ca oricând și dacă anterior ne puteam gândi la această ramură de drept ca la un rezultat al istoriei, vedem astăzi în fapt că este un element cât se poate de actual al lumii în care trăim. Tocmai de aceea, este important schimbul de informații și de experiență, exact ceea ce ne propunem să facem astăzi.”

Reprezentanții CNDIU din România și ai Comitetului național de consultanță și coordonare a punerii în aplicare a dreptului umanitar din Republica Moldova au prezentat rolul celor două organe consultative și au abordat de asemenea teme precum modelul dezvoltat de Ministerul Justiției din România referitor la educația juridică în școli, dar și a inițiativelor la nivel instituțional cu scopul identificării de soluții pentru diseminarea dreptului internațional umanitar în școli și licee, oferindu-se exemplul inițiativei Safe School: http://www.protectingeducation.org/guidelines/support.

Concluziile ședinței extraordinare comune au subliniat, printre altele, dezvoltarea unui curriculum comun privind activități în domeniul dreptului internațional umanitar dar și posibilitatea unui schimb de experiență a delegației române în Republica Moldova.

Delegația moldoveană a fost reprezentantă de domnul Anatolie Munteanu (vice-ministru al Justiției și șeful delegației), domnul Dumitru Cazac (consultant, Direcția Relații Internaționale și Integrare Europeană la Ministerul Justiției), domnul Tudor Vasilică (consultant, Direcția Afaceri Juridice, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene), domnul Vasile Bzovîi (șef adjunct Direcția Juridică, Ministerul Apărării) și domnul Denis Beliman (consultant în cadrul Direcției Elaborare și Avizare Acte Normative, Ministerul Afacerilor Interne).

Partajati pe FacebookShare on Facebook0