Print

Strategia Naţională Anticorupţie – Cea de-a treia reuniune a platformei de cooperare a administrației publice centrale

În data de 11 decembrie 2017, Ministerul Justiţiei a organizat cea de-a treia reuniune a platformei de cooperare a administrației publice centrale, prevăzută de Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) 2016-2020.

Reuniunea a fost condusă de doamna conf. univ. dr. Marieta SAFTA, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, care a subliniat importanța îndeplinirii obligațiilor strategice de către toți factorii implicați, în contextul în care  îndeplinirea obligațiilor SNA reprezintă o responsabilitate asumată la atât nivel intern, cât și extern. Ultimul raport al Comisiei Europeane publicat în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), a menționat în mod expres că ”Primul raport privind punerea în aplicare a măsurilor va fi publicat la începutul anului 2018 și va oferi o imagine de ansamblu cuprinzătoare a progreselor înregistrate”, și a recunoscut ”potențialul SNA 2016-2020 de a deveni o politică eficace de prevenire a corupției dacă este pusă în aplicare în mod corespunzător și monitorizată pe teren”. Aceste evidențieri relevă potențialul SNA 2016-2020 de deveni un instrument intern de monitorizare eficientă a implementării măsurilor anticorupție, inclusiv prin asumarea recomandărilor internaționale.

Participanții au expus demersurile concrete instituționale, precum și progresele înregistrate în desfășurarea activităților aferente indeplinirii obiectivelor stabilite în documentul strategic, care au ca termen de implementare anul 2017, în pregătirea primei raportări anuale subsumate actualului ciclu strategic, care se va realiza la începutul anului viitor.

În cadrul reuniunii platformei de cooperare a administrației publice centrale a fost analizat și aprobat raportul de evaluare întocmit ca urmare a desfășurării misiunii tematice de evaluare care a avut loc, în perioada 2-4 octombrie 2017 la Ministerul Sănătății și la patru unități subordonate acestuia. Raportul adoptat urmează să fie publicat, în perioada următoare, pe pagina de internet a Ministerului Sănătății și pe www.sna.just.ro .

Cu aceeași ocazie a fost prezentat proiectul Metodologiei standard de evaluare a riscurilor de corupție în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale, precum și proiectul Metodologiei de evaluare ex-post a incidentelor de integritate, necesare atingerii Obiectivului general nr. 2 din SNA ”Creșterea integrității instituționale prin includerea măsurilor de prevenire a corupției ca elemente obligatorii ale planurilor manageriale și evaluarea lor periodică ca parte integrantă a performanței administrative”, elaborate de către cele două Grupuri de lucru inter-instituționale constituite în acest scop.

La întâlnire au participat reprezentanți ai ministerelor, Corpului de Control al Primului-Ministru și Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.