Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Search in posts
Search in pages
Search in posts
Search in pages

MINISTERUL JUSTIȚIEI


14 mai, Ziua dreptului internaţional umanitar. Participarea domnului secretar de stat Alexandru-Paul DIMITRIU, la Masa rotundă : „Importanța dreptului internațional umanitar în actualul mediu internațional de securitate”

[:ro]Astăzi, 14 mai 2021, în calitate de Președinte al Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, domnul Alexandru-Paul DIMITRIU, secretar de stat, a susținut o scurtă alocuțiune în cadrul Festivității de deschidere a celei de-a VI-a ediții a Mesei rotunde: „Importanța dreptului internațional umanitar în  actualul mediu internațional de securitate”. Evenimentul a fost organizat cu ocazia celebrării Zilei dreptului internațional umanitar de Centrul de Drept Internaţional Umanitar al Ministerului Apărării Naţionale din cadrul Universității Naţionale de Apărare Carol I.

„Ministerul Justiţiei salută celebrarea Zilei dreptului internaţional umanitar, ca ansamblu de reguli pe care acesta le stabileşte pentru limitarea prejudiciilor cauzate de conflicte, pentru protejarea victimelor, a mediului înconjurător şi a patrimoniului cultural. Dreptul internațional umanitar este un veritabil stat internațional de drept al conflictelor. Atunci când acest stat de drept este respectat, el contribuie la limitarea suferinței și la protecția civililor. Nu numai profesioniștii ar trebui să fie instruiți conform dreptului internațional umanitar, ci și populația. De aceea este important să diseminăm dreptul internațional umanitar, inclusiv prin organizarea unor astfel de eveniment care deja tind să devină o tradiție.” a declarat Alexandru-Paul DIMITRIU, secretar de stat.

Celebrarea Zilei dreptului internațional umanitar a fost stabilită, anual, în data de 14 mai,  prin Legea nr.177/2013, la propunerea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar. Potrivit alin 1 art. 2 din acest act normativ, este marcată prin organizarea la nivel național sau local, a unor serii de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate cunoaşterii şi promovării dreptului internaţional umanitar.[:]


Publicat in: 14/05/2021