Anunţ privind desfăşurarea dezbaterii publice referitoare la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
În data de 26.02.2024, între orele 12:00 – 14:00, Ministerul Justiției organizează o dezbatere cu privire la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Proiectul supus dezbaterii poate fi consultat la următoarea adresă:
https://www.just.ro/proiect-lege-modificare-og-80-2013-si-51-2008/
Dezbaterea va avea loc la sediul Ministerului Justiției, Sala de Consiliu, etajul I.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care și-au exprimat intenția de a participa, prin transmiterea unui mesaj în acest sens, la adresa dean@just.ro, până la data de 23.02.2024, ora 10:00.
Observațiile și propunerile cu privire la proiectul care face obiectul dezbaterii pot fi transmise pe adresa: dean@just.ro. Participanții care doresc să-și prezinte verbal propunerea în cadrul dezbaterii publice sunt rugați să se înscrie la adresa de e-mail anterior menționată și vor avea la dispoziție 3 minute. Timpul alocat poate fi prelungit în funcție de numărul participanților înscriși. Luarea cuvântului se va realiza în ordinea înscrierii pentru participarea la dezbaterea publică.
Publicat in: 16/02/2024