Investițiile în Justiție trebuie întoarse cetățenilor printr-un act de justiție de calitate
Lucrările la sediile noilor judecătorii Horezu (Vâlcea) și Costești (Argeș), finanțate de Banca Mondială prin Proiectul „Îmbunătățirea Serviciilor Judiciare” (PISJ), avansează conform graficelor.
Lucrările la cele două obiective de investiții, fiecare în valoare de aproximativ 21,5 milioane de lei, au debutat la finele anului 2021, respectiv începutul anului în curs, data de finalizare preconizată fiind în prima jumătate a anului 2023.
În prezent, stadiul lucrărilor la Judecătoria Horezu este de 40%, iar la Judecătoria Costești, de 35%.
Aferentă componentei 14 Buna Guvernanță din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență (PNRR), optimizarea infrastructurii judiciare pentru a garanta accesul la justiție și calitatea serviciilor constituie una dintre prioritățile strategice pe termen mediu ale Ministerului Justiției.
„Ministerul Justiției lucrează asupra cadrului legislativ adresat Justiției, dar aceasta nu epuizează prioritățile instituției. Investițiile în baza logistică reprezintă o altă condiție pentru ridicarea calității actului de Justiție. O justiție modernă cere o bază logistică modernă și acordăm atenția necesară acestor proiecte. Avem multe proiecte de investiții în diferite stadii de derulare. Lucrăm atât cu fonduri bugetare naționale, cât și cu surse atrase, rambursabile și nerambursabile. Avem o bună cooperare cu Ministerul Finanțelor Publice, dar și cu Banca Mondială, de exemplu. În timp, dar accelerat, proporția bugetelor alocate Justiției trebuie să includă un procent semnificativ crescut adresat investițiilor. Aceasta presupune însă și un management eficient al procedurilor din partea curților de apel și a instanțelor din raza acestora. Rolul esențial îl au președinții de instanțe care beneficiază de aceste fonduri alocate de minister. Capacitatea de absorbție a investițiilor ține de performanța managerială a președinților de instanțe de judecată și de managerii acestora, cu atât mai mult cu cât, în perspectivă, bugetele Justiției vor trece treptat în gestiunea directă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după cum au solicitat atât Consiliul Superior al Magistraturii, cât și Înalta Curte. Puterea Judecătorească a cerut această responsabilitate și Executivul a răspuns favorabil, prin proiectele legilor justiției. Dar această responsabilitate trebuie tradusă în eficiență și integritate în cheltuirea banilor publici și management profesionist în alocarea și fructificarea acestora pe fiecare destinație. Pe scurt, societatea a alocat și va continua să aloce Justiției fondurile necesare, prin intermediul deciziilor Executivului și actelor Legislativului, inclusiv pentru investiții, iar, în perspectivă apropiată, aceste bugete vor intra în gestiunea directă și exclusivă a Justiției, și este firesc ca societatea, cetățenii să primească roadele acestor politici publice favorabile Justiției, respectiv un act de justiție de calitate, care să facă dreptate într-un termen predictibil și la costuri rezonabile. Fiecare judecător și procuror are partea lui de responsabilitate în ajungerea la acest rezultat. Ministerul Justiției le va sta permanent alături”, a declarat Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
Publicat in: 26/08/2022