
Comunicat de presa
Ca urmare a sesizării din 27 iulie 2023 cu privire la situația înregistrată la un azil din localitatea Bărdești, Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu Min, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, la data de 28 iulie a.c., au dispus reținerea a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.
La data de 29 iulie, procurorii DIICOT au comunicat Administrației Naționale a Penitenciarelor că unul dintre inculpați, membru fondator al asociației Re-Min, este agent de poliție penitenciară la Penitenciarul din Târgu-Mureș. Față de acesta, procurorii au dispus punerea în mișcare a actiunii penale și măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.
Acuzațiile nu vizează exercitarea atribuțiilor de serviciu din cadrul penitenciarului.
Din punctul de vedere al statutului poliţiştilor de penitenciare, agentul în cauză nu va mai exercita atribuțiile funcției, conform prevederilor art. 128 din Legea nr.145/2019.
Ministerul Justiției acordă o atenție sporită acestei situații și va acționa în concordanță cu rezultatele acestei faze procesual penale.
Publicat in: 29.07.2023