Comunicat de presă al Ministerului Justiției în urma participării secretarului de stat, Mihai Pașca, la întâlnirea cu premierul Republicii Moldova
În cadrul întrevederii de astăzi, 9 decembrie 2021, dintre delegațiile Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova, ocazionată de vizita la București a premierului moldovean, Natalia Gavrilița, un accent important a fost pus pe cooperarea în domeniul Justiției.
Prim-ministrul României, domnul Nicolae Ciucă, și-a exprimat susținerea și disponibilitatea pentru continuarea colaborării autorităților române în vederea derulării de proiecte în domeniul Justiției, iar doamna Gavrilița a subliniat că ”lupta împotriva corupției reprezintă precondiția esențială pentru dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova”.
Din delegația României, la această întâlnire au făcut parte secretarul de stat în Ministerul Justiției, Mihai Pașca, și Procurorul șef al DNA, Crin Bologa.
”Cooperarea dintre România și Moldova în zona Justiției este una bogată, fiind concretizată în mai multe acorduri încheiate atât între cele două ministere de resort, cât și între instituțiile subordonate sau alte instituții din domeniul justiției, precum cele două Curți Constituționale, cele două Instanțe Supreme sau între Consiliile Superioare ale Magistraturii. În prima parte a anului 2022, cei doi miniștri ai Justiției – domnii Predoiu și Litvinenco vor avea o întâlnire bilaterală, în cadrul căreia vor definitiva Planul de Acțiuni comune de cooperare – element central al colaborării dintre România și Moldova, în domeniul Justiției”, a declarat secretarul de stat Mihai Pașca.
Publicat in: 09/12/2021