Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content

MINISTERUL JUSTIȚIEI


Comunicat de presă privind întâlnirea de lucru dintre ministrul Justiției și ministrul Finanțelor

Ministrul Justiției și Ministrul Finanțelor au avut astăzi, 14.12.2021, o reuniune de lucru, desfășurată la sediul MF, în legătură cu problemele bugetare din domeniul Justiției și cele privind sistemul penitenciar, inclusiv problematica aplicării legilor din domeniul salarizării. Cei doi miniștri vor continua discuțiile bilaterale și în zilele următoare, pentru a identifica soluțiile tehnice problemelor abordate.

Ministrul Justiției a declarat la finalul reuniunii:

Am avut un dialog bun cu Ministrul Finanțelor pe toate subiectele semnalate. Prim Ministrul este, de asemenea, la curent cu aceste subiecte și căutăm împreună soluții. Una din chestiunile abordate în discuția cu Ministrul Finanțelor a fost problematica incoerenței în domeniul legislației salarizării din sistemul judiciar, precum și consecința acesteia, o serie de inechități care au apărut în sistem. Acestea trebuie corectate legislativ cât mai repede. Până la această intervenție legislativă, preconizată pentru anul 2022, se impune găsirea unor soluții urgente pentru a corecta aceste inechități, cu atât mai mult cu cât instanțele de judecată au pronunțat deja foarte multe decizii definitive în această problematică. Voi continua aceste discuții cu MF și în zilele următoare, până vom identifica o expresie bugetară fezabilă care să asigure suportul acestor corecții necesare. De asemenea, tot astăzi urmează să am reuniuni de lucru pe probleme tehnice cu staff-ul MJ, pentru a pregăti următoarele ședințe tehnice cu staff-ul tehnic al MF, pe baza discuțiilor la nivel ministerial, pentru a identifica soluțiile tehnice problemelor sus menționate.”


Publicat in: 14/12/2021

X