Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content

MINISTERUL JUSTIȚIEI


Contribuția Ministerului Justiției – 1 an de guvernare

La începutul anului 2022, prezentând într-o emisiune TV obiectivele de început de mandat, ambii jurnaliști din studio, buni cunoscători ai sistemului judiciar, au rezumat șansele realizării acestora cu un singur cuvânt: Imposibil!

În acel moment, agenda Justiție era blocată, existau întârzieri majore în ceea ce privește respectarea angajamentelor luate în cadrul MCV și PNRR, iar punctele de vedere din interiorul sistemului de justiție și din Parlament, pe subiectele fierbinți – desființarea SIIJ, Legile Justiției erau, aparent, ireconciliabile.

În ciuda acestui fapt, în mai puțin de un an de mandat, MJ a atins toate obiectivele de etapă pe care și le-a asumat în cadrul Programului de Guvernare, MCV sau PNRR, în limitele competențelor sale legale:

– Raportul privind România din cadrul MCV, prezentat recent de Comisia Europeană, constată, în premieră, îndeplinirea recomandărilor și a obiectivelor Mecanismului. Acest lucru confirmă că integrarea României în UE este desăvârșită din perspectiva sistemului judiciar, acesta poate fi considerat acum și formal în standardele europene,  iar pe de altă parte, puterea judecătorească are independența și libertatea față de orice factor politic, principiul separării puterilor fiind respectat.

– Desființarea SIIJ- stadiu: finalizată prin Legea nr.49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală;

– Legile Justiției: stadiu: finalizate prin Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară, Legea nr.305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii;

– Legea de transpunere a Directivei privind protecția avertizorilor, stadiu: adoptată de Guvern în data de 25.03.2022 și aflată în dezbatere parlamentară;

– Modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală pentru punerea în acord cu deciziile CCR, stadiu: proiectul a fost finalizat de către MJ și urmează să fie trimis la Guvern pentru adoptare;

– Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025 şi a planului de acțiune aferent acesteia, stadiu: adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 426/2022;

– Strategia Naţională Anticorupție (SNA) 2021-2025, stadiu: aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1269/2021;

– Legea nr. 230/2022, privind modificarea și completarea Legii nr. 318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

– Legea fugarilor, stadiu: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal este în dezbatere publică.

 

Cătălin Predoiu,

Ministrul Justiției

 

1 an de guvernare -contributia Ministerului Justiției-sinteză.pdf


Publicat in: 25/11/2022

X