Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Search in posts
Search in pages
Search in posts
Search in pages

MINISTERUL JUSTIȚIEI


Discursul ministrei justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, cu ocazia primei întâlniri semestriale cu conducerea instituțiilor din sistemul judiciar, cu participarea președintelui României Klaus Iohannis, precum și cu reprezentanți ai executivului și legislativului:

”Domnule Președinte al României,

Distinși invitați,

Ministerul Justiției a generat acest eveniment pentru a avea un dialog real despre prioritățile actuale din sistemul judiciar cu decidenții săi, cu puterea executivă și legislativă.

Vă asigur că este primul dintr-o serie.

Am însă o împlinire! Nu puteam găsi un alt cadru mai potrivit ca acesta pentru a marca un obiectiv strategic de țară, după șaptesprezece ani de cursă continuă. MCV este, de astăzi, oficial, de domeniul trecutului, prin decizia publicată acum o oră de Comisia Europeană!

Mulțumesc sistemului judiciar, în ansamblu, pentru închiderea acestui mecanism care a avut un rol cheie în reformarea justiției românești.

Mulțumesc, de asemenea, tuturor celor care au contribuit real pentru atingerea acestei borne: Președintelui României, Guvernului, Parlamentului, Ministerului Justiției, Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, diplomaților și tuturor celorlalte instituții.

Este un moment important pentru Statul Român. Nu cred că exagerăm dacă adăugăm închiderea MCV în lista proiectelor strategice de țară, alături de aderarea României la UE, de intrarea în NATO, iar lista, sunt convinsă, va continua cu aderarea la OCDE și intrarea în Spațiul Schengen.

Acum, intrăm într-o nouă cursă!

Trecem la următorul nivel, mult mai rafinat, cu provocări care se vor suprapune pe perioade politice și sociale complicate, inclusiv război la graniță.

Avem pe agendă reformele indicate în Raportul privind statul de drept, evaluarea recomandărilor Comisiei de la Veneția privind Legile Justiției, asigurarea resursei umane necesare sistemului judiciar, identificarea de soluții pentru a evita durata excesivă a proceselor, un nou cod al integrității, digitalizare, reforme din PNRR, educație juridică în școli.

Am convingerea că sistemul judiciar va rămâne un factor de progres și un element esențial în democrația românească.  Mă bazez pe o colaborare loială cu dvs.

Dialogul, respectul, promovarea unei legislații bune, comunicarea constantă cu forurile europene, promovarea intereselor sistemului judiciar, acestea sunt obiectivele mele, ca ministră a justiției. Ritmul reformelor trebuie menținut pentru a fi siguri că justiția, ca serviciu public, este în folosul cetățeanului.

Actul de justiție din România înseamnă multă responsabilitate din partea noastră, a tuturor, mai ales că, din acest moment, este privit la fel ca sistemul de justiție din orice stat european!

Un stat puternic are nevoie de o justiție puternică!

Îl invit acum pe Președintele României să ia cuvântul și mă bucur că, după 4 ani revine în clădirea ministerului justiției pentru a marca împreună acest moment important pentru România.”

––––––

Comunicatul oficial al Comisiei Europene poate fi accesat aici: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_23_4456


Publicat in: 15/09/2023