Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content

MINISTERUL JUSTIȚIEI


Informare de presă a Ministerului Justiției privind plata orelor suplimentare efectuate de către polițiștii de penitenciare

Ministerul Justiției a tratat problema drepturilor polițiștilor de penitenciare din cadrul ANP cu maximă deschidere, sens în care, pe parcursul anului 2022, au avut loc mai multe întâlniri de lucru și comunicări cu reprezentanții organizațiilor sindicale.

Referitor la plata orelor suplimentare efectuate de către polițiștii de penitenciare, Ministerul Justiției face următoarele precizări:

Pentru anul 2021, plata acestora a fost efectuată în totalitate.

Pentru anul 2022, la 31 martie, a fost pus în dezbatere publică Proiectul de Ordin al ministrului Justiţiei privind condițiile de acordare a majorării de 75% din salariul de funcție pentru munca suplimentară prestată în anul 2022, peste programul normal de lucru de către polițiștii de penitenciare. Conform acestuia, munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare, se plătește cu drepturile salariale corespunzătoare pentru orele prestate peste programul normal de lucru, la care se adaugă o majorare de 75% din salariul de funcție, proporțional cu orele efectiv prestate peste programul normal de lucru.

În situația în care organizațiile sindicale nu au obiecții sau propuneri de modificare, ordinul va fi supus aprobării și publicării în Monitorul Oficial.


Publicat in: 20/04/2022

X