Întâlnire de lucru a ministrului Justiției cu Nathan Brooks şi Peter Halpern, procurori ai Statelor Unite ale Americii
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut, în data de 04.05.2022, o întâlnire de lucru cu Nathan Brooks şi Peter Halpern, procurori ai Statelor Unite ale Americii.
Pe agenda discuțiilor, s-au aflat subiecte legate de cooperarea juridică bilaterală privind criminalitatea informatică, dreptul de proprietate intelectuală și consolidarea statului de drept.
Colaborarea cu autoritățile americane în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală este impusă de interesul reciproc de a combate infracționalitatea, inclusiv cea transfrontalieră, și de a consolida aplicarea legii și protejarea drepturilor cetățenilor. Statele Unite au cea mai semnificativă prezență în volumul de dosare pe care România îl abordează în relația cu țările din afara UE, nu doar din punct de vedere numeric, ci și ca importanță a cauzelor și impact împotriva criminalității organizate transnaționale.
Publicat in: 05/05/2022