Astăzi, la sediul Ministerului Justiției, a avut loc o întrevedere între doamna Roxana Simona Momeu, Secretar de stat în Ministerul Justiției și Excelența Sa, domnul Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România.
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării judiciare, bazate pe principiile dreptului internațional și instrumentele juridice bilaterale și multilaterale, cu respectarea principiilor statului de drept.
Relația de parteneriat și colaborare dintre România și Japonia se bazează pe încredere reciprocă, respect institutional și sprijin constant între autoritățile celor două state în îndeplinirea actului de justiție.
Alte aspecte importante subliniate în cadrul discuțiilor au fost, de asemenea, consolidarea statului de drept, schimbul de bune practici în domeniul justiției și continuarea colaborării la nivel instituțional.
La finalul întrevederii, ambele părți și-au exprimat disponibilitatea pentru menținerea relațiilor bazate pe principii solide și pe colaborare instituțională strânsă.