Secretarul de stat în Ministerul Justiției, doamna Roxana Simona Momeu, a participat astăzi, 6 martie a.c., în numele Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu, la prezentarea bilanțului de activitate al Curții de Apel Timișoara, aferent anului 2025.
În mesajul transmis cu acest prilej, Ministrul Justiției a felicitat conducerea instanței, judecătorii, grefierii și personalul auxiliar pentru rezultatele foarte bune obținute în anul precedent, subliniind că acestea reflectă profesionalismul, rigoarea și capacitatea de adaptare la provocările tot mai complexe ale activității judiciare.
Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a evidențiat faptul că activitatea Curții de Apel Timișoara demonstrează menținerea unui nivel ridicat de eficiență și respectarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, în contextul unui volum semnificativ de cauze și al unui grad de complexitate ridicat al litigiilor.
Totodată, au fost subliniate principalele provocări cu care se confruntă sistemul judiciar, precum deficitul de personal, presiunea generată de volumul ridicat de activitate și necesitatea modernizării infrastructurii instanțelor.
În acest context, Ministerul Justiției continuă cu fermitate toate demersurile pentru:
- ocuparea posturilor vacante și susținerea recrutării și formării profesionale;
- modernizarea infrastructurii judiciare, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene;
- accelerarea digitalizării sistemului judiciar, prin dezvoltarea și extinderea platformelor informatice care simplifică procedurile și Ministerul Justiției își reafirmă pe această cale angajamentul pentru consolidarea independenței justiției și pentru sprijinirea activității instanțelor, astfel încât actul de justiție să se desfășoare la cele mai înalte standarde profesionale.
La finalul mesajului, Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a reliefat importanța dialogului cu toți partenerii instituționali în vederea identificării unor soluții durabile la provocările actuale și viitoare ale sistemului judiciar și a adresat felicitări conducerii și întregului colectiv al Curții de Apel Timișoara pentru activitatea desfășurată în anul 2025 și pentru contribuția esențială la protejarea drepturilor și libertăților fundamentale și la consolidarea statului de drept.