Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

MINISTERUL JUSTIȚIEI


Ministrul Justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, întâlnire cu toţi directorii de penitenciare: împreună facem faţă tuturor provocărilor din sistem

Ministrul Justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, s-a întâlnit, marți, la sediul ministerului cu toţi directorii de penitenciare din țară.

„Dialogul a fost constructiv şi s-a concentrat pe activitățile poliţiştilor de penitenciare, realizările și provocările cărora aceştia le fac faţă zilnic. I-am asigurat de tot spri­­­­jinul meu şi de faptul că, în calitate de ministru al justiţiei, rămân un partener al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Am avut deja întâlniri cu reprezentanţii sistemului judiciar din mai multe judeţe şi am vizitat şi penitenciarele din zonele respective. O să mai urmeze multe astfel de vizite, pentru că vreau să ajung la fiecare unitate din ANP.

Poliţiştii de penitenciare sunt profesionişti şi le-am mulţumit pentru modul în care stăpânesc acest sistem.

I-am felicitat pentru cum gestionează situaţiile sensibile, dar am vorbit şi despre:

– deficitul de personal;

– condiţiile sanitare şi asistenţa medicală;

– necesitatea investiţiilor pentru asigurarea unui grad de independenţă financiară;

– stadiul lucrărilor de investiţii deja începute, precum şi respectarea calendarului privind construcţia de noi locuri de detenţie;

– dezvoltarea şi implementarea programelor de reintegrare socială a persoanelor condamnate;

– progresele semnificative în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie (lucrări de amenajare şi de modernizare);

– faptul că, la nivelul ANP există aproximativ 5800 deţinuţi care prestează muncă, dintre care aproximativ 2200 pentru agenţi economici privaţi, iar restul în interiorul penitenciarului în care execută pedeapsa;

– noua grilă de salarizare.

Acest parteneriat, ministru-ANP, va avea în continuare ca bază dialogul constructiv. Le-am transmis că ne vom întâlni trimestrial”, a conchis ministrul Justiției, Alina-Ștefania Gorghiu


Publicat in: 08/08/2023