Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

MINISTERUL JUSTIȚIEI


Participarea Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu, la Consiliul de Justiție și Afaceri Interne (JAI) – sesiunea justiție, Luxemburg, 13 octombrie 2025

În data de 13 octombrie a.c., Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a participat la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne – sesiunea justiție, care s-a desfășurat la Luxemburg.

 

În cadrul dezbaterilor, au fost abordate teme de actualitate, precum:

- viitorul EUROJUST, agenția Uniunii Europene care sprijină și consolidează coordonarea și cooperarea dintre autoritățile naționale de cercetare și urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate, atunci când afectează două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune;

- evoluții în materia Statului de Drept în domeniul justiției – participarea politică ca fundament al Statului de Drept.

 

Ministrul justiției, domnul Radu Marinescu, a salutat inițiativa Președinției daneze de a derula un exercițiu de reflecție pentru identificarea unor noi modalități de extindere a rolului de coordonare și a sprijinului oferit de Eurojust statelor membre în lupta împotriva infracțiunilor grave cu caracter transfrontalier. Oficialul român a subliniat că autoritățile naționale competente sunt pregătite să se implice în mod constructiv în dezbaterile viitoare referitoare la îmbunătățirea activității acestei agenții de bază pentru spațiul de libertate, securitate și justiție.

 

Totodată, Ministrul Justiției a menționat că în actualul context internațional, în care criminalitatea organizată reprezintă o amenințare majoră pentru securitatea și economia europeană, este esențial ca Eurojust să își îndeplinească misiunea și să își dezvolte întregul potențial în lupta împotriva infracțiunilor grave cu caracter transfrontalier.

 

La dejunul de lucru, miniștrii Justiției din statele membre au dezbătut subiectul Statului de Drept, din perspectiva participării politice.

 

În cadrul intervenției sale, Ministrul Justiției a precizat că România a elaborat un cadru juridic cuprinzător privind combaterea violenței, a amenințărilor, a urii și a discriminării, aspecte care pot afecta inclusiv persoanele implicate în viața politică.

 

De asemenea, Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a subliniat importanța identificării unui just echilibru între necesitatea de a proteja politicienii, respectiv persoanele care doresc să urmeze o carieră politică, împotriva atacurilor personale, și imperativul de a garanta libertatea de exprimare. În realizarea acestui deziderat, instanțele joacă un rol esențial, putând aprecia în concret, de la caz la caz, orice eventuală depășire a limitelor libertății de exprimare de către oricare dintre părți.

 

Ministrul Justiției a avut o reuniune bilaterală cu omologul său din Austria, doamna Ana Sporrer.

 

Reuniunea a reprezentat un bun prilej pentru schimbul de opinii cu privire la teme de interes comun, precum digitalizarea sistemului judiciar și combaterea violenței împotriva femeilor și a copiilor.

 

Ministrul Justiției a arătat că digitalizarea sistemului judiciar este o prioritate a mandatului său, cu accent asupra utilizării noilor tehnologii, inclusiv prin sisteme integrate de inteligență artificială, în scopul de a facilita accesul cetățenilor la justiție, de a crește transparența actului de justiție și de a eficientiza procedurile judiciare.

 

Cu privire la cel de-al doilea subiect de pe agenda discuțiilor, Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a subliniat că România este pe deplin angajată în combaterea oricărei forme de violență împotriva femeilor și copiilor, deoarece acest fenomen este de netolerat într-o societate bazată pe respectul drepturilor și libertăților fundamentale.

 

Acțiunile Ministerului Justiției în acest domeniu au un caracter multidisciplinar și includ componente specifice, precum prevenția și combaterea fenomenului, alături de sprijinul și protecția acordate victimelor acestui tip de infracțiuni.

 

În final, cei doi oficiali au convenit continuarea excelentei cooperări și au reafirmat angajamentul comun pentru apărarea statului de drept, respectarea drepturilor fundamentale și promovarea valorilor democratice.


Publicat in: 13.10.2025