Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a participat astăzi la cea de-a XIV-a ediție a „Festivalului Multiart pentru deținuți – Dana Cenușă – Descătușare prin cultură”, organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor, în colaborare cu Teatrul „Nottara”, eveniment ce reunește artiști și trupe de actori-deținuți din sistemul penitenciar.
Prin astfel de demersuri este evidențiat rolul extrem de important pe care educația și expresia artistică îl pot avea în procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.
Implicarea deținuților în activități culturale le oferă acestora ocazia de a-și dezvolta creativitatea și abilitățile interpersonale, dar și de a manifesta responsabilitate și disciplină, fiind redus astfel riscul de recidivă în zona infracțională.
Cu prilejul participării la „Festivalul Multiart pentru deținuți – Dana Cenușă – Descătușare prin cultură”, Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, reafirmă angajamentul pentru continuarea tuturor demersurilor care vizează respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor private de libertate, îmbunătățirea condițiilor de detenție din penitenciare și diversificarea programelor dedicate reintegrării sociale și prevenirii recidivei.
La ediția din acest an sunt puse în scenă spectacole în care sunt implicați 67 de deținuți din Penitenciarele Vaslui, Craiova-Pelendava, București-Rahova, Drobeta Turnu-Severin, Ploiești-Târgșorul Nou, Arad și București Jilava.
De asemenea, în foaierul teatrului, este organizată o expoziție cu tablouri realizate de persoane private de libertate, în cadrul celei de-a doua ediții a Taberei Internaționale de Artă Plastică Prison-Art.
În cadrul edițiilor anterioare ale festivalului, pe scena Teatrului „Nottara” au fost susținute 79 de spectacole, la care au participat 789 de persoane private de libertate.