Participarea Ministrului Justiţiei la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU pe tema luptei împotriva corupției – ne asumăm ferm eforturi fără precedent în combaterea corupției
În perioada 02 – 04 iunie 2021, la New York se desfășoară sesiunea specială a Adunării Generale a ONU pe tema luptei împotriva corupției (Special Session of the United Nations General Assembly – UNGASS 2021).
În cadrul acestui forum global, Ministrul Justiţiei, Stelian – Cristian ION, a susţinut o alocuţiune în care a salutat introducerea luptei împotriva corupției pe agenda Adunării Generale, cu precădere în contextul în care aceasta reprezintă tot mai mult un facilitator al activității grupurilor de crimă organizată.
În ceea ce privește România, aceasta este perspectiva din care trebuie abordată politica penală în materia macro-criminalității, inclusiv a celei de mediu.
Ministrul Justiţiei a reamintit importanţa utilizării consecvente a Convenției ONU împotriva Corupției (UNCAC) şi a Convenției ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (UNTOC), instrumente esențiale de consolidare a cooperării judiciare internaționale în materie penală.
Totodată, Stelian Ion s-a referit la Strategia Națională Anticorupție, care este în lucru, și la recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni, în gama de instrumente folosite pentru combaterea corupției.
Publicat in: 04/06/2021