Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content

MINISTERUL JUSTIȚIEI


Plan de acțiuni comune România-Republica Moldova în lupta împotriva criminalității și corupției

În cadrul colaborării dintre Ministerele Justiției din România și Republica Moldova, joi, 7 iulie 2022, a avut loc, la Chișinău, reuniunea Grupului de lucru tehnic în materia cooperării judiciare, înființat prin Planul de acțiuni comune în lupta împotriva formelor grave ale criminalității și corupției.

Reuniunea se înscrie în cadrul mai larg al acestui plan, alături de Conferința de sprijin pentru Republica Moldova ce a avut loc la Berlin, la data de 5 aprilie 2022.

Discuțiile au avut ca subiect principal dezvoltarea și îmbunătățirea cooperării, atât între cele două ministere de resort, cât și între autoritățile judiciare, în scopul mai larg al modernizării cadrului juridic existent, inclusiv din perspectiva recent dobânditului statut al Republicii Moldova, de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Lupta împotriva fenomenului infracțional, prevenirea impunității, ca de altfel și eforturile comune pentru asigurarea apărării drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, au reprezentat liniile directoare ale dezbaterilor.

Ministerul Justiției din România a fost reprezentat de secretarul de stat George Cătălin Șerban (foto alături de Eduard Serbenco, secretar de stat al Ministerului Justiției Republicii Moldova).

 


Publicat in: 08/07/2022

X