În marja Conferinței Statelor Părți la Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției, delegația României, condusă de Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a avut o întrevedere bilaterală cu delegația Japoniei, condusă de Excelența Sa, domnul Kaifu Atsushi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Reprezentant Permanent al Japoniei pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena, alături de reprezentanți ai Ministerului Justiției al Japoniei.
Discuțiile au vizat prioritățile comune în domeniul justiției și consolidarea parteneriatului bilateral, cu accent pe prevenirea recidivei și pe schimbul de bune practici în materie de politici de reintegrare socială.
De asemenea, a fost abordată situația unui cetățean român aflat în detenție într-un penitenciar din Japonia, în contextul respectării drepturilor fundamentale și al standardelor internaționale aplicabile.
În cadrul dialogului, oficialii celor două părți au amintit și apreciat contribuția experților Ministerului Justiției din România la formatele de lucru desfășurate sub egida Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), în cadrul cărora au fost negociate strategiile-model privind reducerea recidivei, inițiate de partea japoneză.
Această cooperare a contribuit la finalizarea documentului cunoscut sub denumirea de Strategiile Model Kyoto, adoptat prin consens în cadrul celei de-a 34-a sesiuni a Comisiei pentru Prevenirea Criminalității și Justiție Penală, desfășurată în perioada 19–23 mai 2025, document co-sponsorizat, între altele, de Japonia și România.
Potrivit rezoluției adoptate, UNODC a fost mandatat să elaboreze materiale de instruire privind reducerea recidivei și să disemineze informații referitoare la practicile de succes, ținând seama de experiențele statelor membre.
Întrevederea a reconfirmat angajamentul ambelor părți de a continua dialogul și cooperarea bilaterală, în spiritul relațiilor de parteneriat dintre România și Japonia și al obiectivelor comune de consolidare a unor politici penale eficiente și orientate spre reintegrare.