Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Search in posts
Search in pages
Search in posts
Search in pages

MINISTERUL JUSTIȚIEI


Ședință de bilanț referitoare la programul educației juridice la nivel național

Ministerul Justiției a găzduit, marți, ședința comună a Comitetului de monitorizare și a Grupului tehnic de lucru pentru implementarea Protocolului de colaborare privind educația juridică.

La întâlnire au participat reprezentanții Ministerului Justiției, Ministerului Educației, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunii Naționale a Barourilor din România, responsabili de implementarea protocolului vizând educația juridică la nivel național.

Ședința comună a Comitetului de monitorizare și a Grupului tehnic a fost dedicată în special evaluării activităților desfășurate până în prezent și stabilirii obiectivelor pentru anul 2024.

Participanții au apreciat că rezultatele obținute sunt pozitive, ceea ce obligă la continuarea efortului comun privitor la promovarea educației juridice la nivel național, în școli și universități.

Astfel, pe parcursul anului 2023 au fost organizate două concursuri de eseuri pe teme juridice dedicate elevilor, care s-au bucurat de o largă participare la nivel național (au fost aproape două sute de concurenți), lucrările primite dovedindu-se valoroase și impresionând prin originalitate, cunoștințe și stil (Concurs național de eseuri cu tema „Dreptul în viața de zi cu zi”, iunie – iulie 2023; Concursul național de eseuri cu tema „Legile se aplică și pe net”, iulie – septembrie 2023, la https://www.just.ro/educatie-juridica-in-scoli/).

De asemenea, un număr semnificativ de specialiști ai profesiilor juridice care au aderat la protocol au susținut expuneri pe teme de drept în unitățile de învățământ din întreaga țară.

Prin urmare, se impune menținerea, aprofundarea și diversificarea acestor activități. Astfel, pentru anul 2024 a fost propusă organizarea unor evenimente dedicate elevilor și studenților precum: „Ziua carierei juridice”, procese simulate, scenete și piese de teatru, concursuri tematice, vizite la sediile instituțiilor partenere etc. De asemenea, s-a convenit drept prioritate realizarea unei platforme digitale dedicate care să integreze toate aceste demersuri.

Protocolul de colaborare dintre Ministerul Justiției, Ministerul Educației, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație şi Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România a fost încheiat la 23.11.2022 și are drept scop promovarea educației juridice la toate nivelurile de învățământ (primar, secundar, liceal și universitar), într-o manieră adaptată puterii de înțelegere a fiecărui participant.

Acest demers întreprins de Ministerul Justiției are în vedere sprijinirea generațiilor tinere, valorificând experiența dobândită pe parcursul implementării protocolului anterior, încheiat în anul 2017.

Protocolul are ca obiect următoarele activități: realizarea de materiale informative cu specific juridic de interes pentru elevi, studenți și cadrele didactice din învățământul general obligatoriu și liceu și cele universitare; distribuirea acestor materiale prin intermediul paginilor de internet ale Ministerului Justiției, Ministerului Educației, ale unităților de învățământ și ale universităților; expuneri ale specialiștilor în unitățile de învățământ preuniversitar și în mediul universitar; vizite ale elevilor și studenților la Ministerul Justiției, la instanțe judecătorești şi parchete, la sedii ale altor autorități şi instituții publice cu relevanță pentru domeniul justiției; organizarea de evenimente dedicate educației juridice (competiții deschise elevilor, studenților sau profesorilor, dezbateri publice și mese rotunde etc).

Implementarea protocolului este asigurată de Comitetul de Monitorizare, care este format din șase membri titulari desemnați din conducerea fiecărei părți semnatare. Acesta beneficiază de sprijinul Grupului tehnic de lucru, format din experții desemnați de instituțiile partenere.


Publicat in: 21/12/2023