28/09/2022

Intervenția ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, în cadrul lucrărilor Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul Justiţiei
  În legătură cu eliminarea de către Ministerul Justiției din proiectul Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor a posibilității sancționării disciplinare a judecătorilor pentru nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale în favoarea aplicării unei dispoziții obligatorii a dreptului Uniuniii Europene, ministrul Justiției a făcut următoarele precizări: „Includerea unei astfel de abateri disciplinare nu consfințește și nu întărește …

Intervenția ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, în cadrul lucrărilor Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul Justiţiei Read More »


X