Astăzi, 16 septembrie, Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a efectuat o vizită de lucru la sediul Serviciului de Probațiune Maramureș, pentru a analiza aspecte importante care vizează eficientizarea activității instituționale și optimizarea procesului de reintegrare socială a persoanelor aflate în evidențele consilierilor de probațiune.
Ministrul Justiției, domnul Radu Marinescu, a purtat discuții cu reprezentanții conducerii Serviciului de Probațiune Maramureș, arătându-se interesat de rezultatele programelor dedicate reintegrării sociale, dar și de provocările întâmpinate pe parcursul desfășurării activității de probațiune.
De asemenea, a fost abordată și problema insuficienței spațiilor pentru arhivarea dosarelor, care a fost soluționată în timpul vizitei Ministrului Justiției, astfel încât, la începutul anului viitor, arhiva instituției va fi relocată într-un corp amenajat în acest sens, în curtea Penitenciarului Baia Mare, unde vor mai exista, totodată, spații de arhivare pentru unitatea penitenciară și pentru Tribunalul Maramureș.
Scopul principal al vizitei de lucru a constat în conturarea unor perspective de acțiune optime, menite să îmbunătățească semnificativ atât cadrul de lucru al personalului, cât și calitatea serviciilor ce vin în sprijinul persoanelor aflate sub supraveghere.